Categorii
Cultura Istorie

Trei aspecte bizare ale istoriei care te vor face să uiți tot ce știai

Trecerea ireversibilă a timpului a scos la suprafață evenimente din istorie pe care experții în domeniu refuză să le creadă sau să le ia în considerare.

De-a lungul anilor, istoria a căpătat diverse forme și o multitudine de variante ale evenimentelor petrecute au început să apară. Tocmai de aceea se consideră că, de fapt, cele mai insignifiante asemenea evenimente au contribuit la schimbarea lumii și a modului în care era percepută până atunci. În toată această multitudine de întâmplări există anumite aspecte care nu pot fi trecute cu vederea, dar pe care istoricii doresc să le țină într-un fel de umbră, pentru a nu afecta teoriile actuale cu privire la evenimentele ce au marcat trecutul. Iată câteva evenimente ce au reușit să marcheze istoria, într-un mod mai mult sau mai puțin semnificativ.

IOANA D`ARC ȘI EPILEPSIA
În istorie, Ioana a rămas drept eroina feminină a tuturor timpurilor. Deși se știe că aceasta a fost condusă în luptă de vocile divine ale sfintelor Ecaterina și Margareta, numeroase cercetări ulterioare au scos la suprafață faptul că Ioana D`Arc suferea, de fapt, de epilepsie idiopatică parțială, combinată cu un fel de halucinații auditive, ce o făceau să simtă toate acele lucruri legate de vocile bizare pe care le auzea. Deși riguroase, cercetările nu au putut fi concretizate, deoarece nu există rămășite ale Ioanei care să le ofere cercetătorilor posibilitatea de a analiza AND-ul acesteia în vederea confirmării diagnosticului speculat.
MOISE ȘI DROGUL FOLOSIT DE ACESTA PE MUNTELE SINAI
Mitul celebrului „tufiș în flăcări” pe care Moise l-a menționat de mai multe ori în Vechiul Testament a fost doborât de cercetători și considerat chiar inexistent. În urma unor cercetări mai amănunțite s-a descoperit, de fapt, că arborele era un acacia, arbore ale cărui frunze conțin o substanță halucinogenă numită dimetiltriptamină. Mai mult, cercetătorii susțin că Moise ar fi fost sub influența drogului în momentul în care ar fi primit cele 10 Porunci, deoarece acesta ar fi văzut lumini puternice, similare celor descrise în Biblie.
HENRIC AL VIII-LEA ȘI ORIGINEA SUFERINȚELOR ACESTUIA
Deși în prima parte a perioadei sale de conducere s-a dovedit a fi un lider incontestabil și puternic, Henric a început să aibă probleme serioase în ceea ce privește sănătatea mintală după ce a suferit două accidente (1524 și 1536). Mai mult, în urma celor două evenimente nefericite, monarhul și-a pierdut din capacități. În urma cercetărilor amănunțite, oamenii de știință au ajuns la concluzia că traumatismele pe care le-a suferit Henric în timpul turnirurilor i-au adus boala cunoscută sub numele de encefalopatie traumatică cronică, iar aceasta ar fi fost cauza principală a tuturor afecțiunilor ulterioare.