Cu cât scad temperaturile afară, cu atât intrăm tot mai mult pe teritoriul schimbărilor. Atât în ceea ce privește garderoba, cât și locuința. Așa se face că ne gândim la tot felul de lucruri pe care le putem folosi pentru a face schimbări în apartamente, fără a cheltui prea mult. Află că poți folosi o mulțime de vechituri care, transformate, pot înfrumuseța orice casă.
Toți ne confruntăm, măcar o dată în viață, cu mania schimbărilor în materie de decorațiuni interioare. Tot ce trebuie să știi este că nu este necesar să risipești averi pe articole de înfrumusețat casa. Ai nevoie doar de răbdare și de puțină imaginație pentru a transforma un lucru vechi într-o adevărată piesă de rezistență. Iată ce lucruri poți folosi și ce poți face cu ele.
UȘI VECHI PE POST DE LOCURI DRĂGUȚE DE DEPOZITAT
Chiar și cele mai vechi și nefolositoare lucruri pot deveni utile. De exemplu, ușile vechi, pe care probabil doreai să le arunci, pot fi folosite pe post de rafturi unde poți depozita diverse chestii. Cu puțină creativitate și răbdare, poți realiza un lucru care, cu siguranță, va reuși să capteze atenția și să-ți personalizeze locuința.
TAPET CU PAGINĂ DIN CARTE
Dacă credeai că le-ai văzut pe toate, acest tapet probabil că te va face să-ți schimbi părerea. Nu îți fie teamă să apelezi la metode neobișnuite de a-ți decora casa. Din cele mai neașteptate decizii iau naștere cele mai frumoase și de impact lucruri.
DĂ-LE PUȚINĂ CULOARE FLORILOR TALE
Un ghiveci de flori normal poate fi plictisitor, așa că de ce să nu îl faci așa cum îți place? Ai nevoie doar de puțină sfoară colorată și lipici și uite ce poate ieși!
IMAGINILE TALE PREFERATE, PE PERETE
Ai găsit o mulțime de imagini frumoase pe internet și nu știi ce să faci cu ele? Înglobează-le într-un tablou uriaș și pune-l pe perete. Sigur oaspeții îți vor aprecia inițiativa și le vei oferi un minunat prilej de a admira lucruri drăguțe precum peisaje, diferite specii de animale, locuri și altele.