Imagini istorice din Turul Franței, cea mai frumoasă competiție de ciclism din lume

Cea mai prestigioasă cursă de ciclism din lume, Le Tour de France, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 103. Competiția, care atrage anual crema ciclismului mondial, a fost organizată pentru prima oară în anul 1903, iar de atunci ne-a oferit numai momente memorabile.

Întrucât Turul Franței 2016 se află în plină desfășurare și pentru că iubim ciclismul, am adunat câteva de imagini cu unele dintre cele mai interesante momente din istoria seculară a competiției. De la prima cursă, desfășurată la începutul secolului XX, și până în zilele noastre, Le Tour de France a rămas una dintre cele mai frumoase competiții sportive din lume…

Vezi și: Bucurie, durere și lacrimi: Giro d’Italia, o istorie în imagini!

1903
Câștigătorul primului Tur al Franței a fost ciclistul francez de origine italiană Maurice-Francois Garin. S-a impus și în 1904, dar titlul i-a fost luat, după ce a fost descalificat alături de alți rutieri, care, pe lângă multe alte nereguli, au apelat la ajutorul mașinilor și trenurilor pentru a se impune. Primul Tur al Franței s-a desfășurat pe durata a șase etape, ce au însumat 2.428 km.
1904
Ciclistul francez Hippolyte Aucouturier, câștigător a două etape în primul Tur al Franței din 1903, a fost unul dintre cicliștii deascalificați de la ediția din 1904. Aucouturier, care în 1903 și 1904 câștigase cursa Paris–Roubaix, a revenit în 1905 în Turul Franței, obținând trei victorii de etapă și plasându-se pe locul doi la general. Turul Franței din 1904 a fost câștigat în cele din urmă de francezul Henri Cornet.
1910
În 1910, Turul Franței ajungea pentru prima oară în munți, cicliștii fiind nevoiți să urce în premieră pe Col d’Aubisque (1.709m), Col du Tourmalet (2.115m), Col d’Aspin (1.489m) și Col de Peyresourde (1.569m), din Pirinei. În imaginile de mai jos, ciclistul francez Octave Lapize își împinge bicicleta pe Col du Tourmalet.
1913-1914
Ultimele ediții de dinaintea Primului Război Mondial au fost câștigate de belgianul Philippe Thys. La o săptămâna după încheierea ediției din 1914, Germania declara război Franței.
1919
Eugène Christophe, primul ciclist din istorie care a purtat tricoul galben (conform documentelor oficiale – n.r.), a luat startul la 11 ediții ale cursei, terminând opt dintre acestea. La ediția din 1919, când a primit și tricoul galben, avea un avans de o jumătatea de oră, cu doar două etape înainte de final. Din nefericire, în penultima etapă, furca bicicletei a cedat, iar Christophe a pierdut șansa de a câștiga Turul Franței.
1920
În 1920, Philippe Thys revenea în Turul Franței, după ce supraviețuise Primului Război Mondial. Din păcate, alți mari campioni, precum Lucien Petit-Breton (câștigător al Turului Franței în 1907 și 1908), François Faber (luxemburghezul care în 1909 devenea primul străin âștigător al Turului) și Octave Lapize (câștigător al ediției din 1910), nu au supraviețuit Primului Război Mondial. La ediția din 1920, Philippe Thys a câștigat 13 etape, iar la final a avut un avans de 57 de minute și 23 de secunde fața de ocupantul locului secund, Hector Heuseghem, devenind astfel primul ciclist care câștiga competiția de trei ori (1913, 1914, 1920).
1922
Firmin Lambo devenea cel mai vârstnic ciclist car reușea o victorie de etapă, la vârsta de 36 de ani. Recordul a stat în picioare timp de 90 de ani, până în 2013, când a fost depășit de americanul Chris Horner, în vârstă de 41 de ani la momentul respectiv. Lambo rămâne în continuare cel mai vârstnic câștigător al Turului Franței, acesta având în palmares două titluri, în 1919 și 1922.
1925
Campionul în exercițiu, italianul Ottavio Bottecchia, l-a urmărit și l-a depășit pe belgianul Lucien Buysse pe străzile din St. Cloud, în timpul etapei finale a Turului din 1925, câștigând astfel al doilea titlu.
1926
Cea mai dificilă și solicitantă etapă din Turul Franței, în Munții Pirinei, este așa numita „Circle of Death“, care a rămas neschimbată din 1910 și până în prezent. Este locul unde speranțele majorității cicliștilor se năruie și unde învingători ies doar cei puternici. În 1926, etapa a însumat 326 de kilometri. Startul s-a dat la ora 2 a.m. pe o ploaie torențială, care a transformat traseul într-un adevărat iad pentru rutieri. Până la ora 10 p.m., doar 30 din cei 76 de cicliști reușiseră să treacă linia de sosire. A doua zi, de dimineață, 15 cicliști erau de negăsit. În imaginea de mai jos, belgianul Albert Dejonghe se luptă cu noroiul pe Col du Tourmalet
1930
Pentru a limita posibilitatea unor aranjamente între cicliști, regulile Turului Franței au fost schimbate în 1929/1930. Conform noului regulament, echipele trebuiau să fie compuse din cicliști din aceeași țară și aceștiaerau nevoiți să folosească același modelde bicicletă; astfel, Turul Franței a devenit o întrecere între națiuni. La ediția din 1930 au participat echipe de cicliști din Italia, Belgia, Spania și Franța. În imaginea de mai jos, actrița Josephine Baker pozează alături de echipa Franței.
1937
În 1937, pentru o scurtă perioadă, în fruntea clasamentului general s-a aflat Gino Bartali, cel mai titrat ciclist italian al momentului. Acesta a rămas în istorie nu doar ca un sportiv prolific, câștigător al Giro d’Italia de trei ori (1936, 1937, 1946) și de două ori al Tour de France (1938, 1948), ci și ca un om cu un curaj și un suflet deosebit. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a ajutat Rezistența Italiană împotriva ocpuației naziste și a contribuit la salvarea a 800 de evrei.
Turul Franței din 1937 a fost câștigat de francezul Roger Lapebie, care cu o lună înainte de începerea cursei suferise o operație de hernie de disc lombară. Acesta a utilizat în premieră un schimbător de viteze modern, ceea ce i-a permis să schimbe vitezele din mers, câștigând astfel timp prețios. În imaginea de mai jos, Lapedie a profitat de trecerea cu o calea ferată, pentru a lua avans în fața adversarilor, care au așteptat să treacă trenul. După 1937, toate bicicletele au fost dotate cu schimbătoare de viteze moderne.
1947
Primul Tur al Franței de după cel de-Al Doilea Război Mondial s-a ținut în 1947. În imaginea de mai jos, cicliștii părăsesc orașul Caen, vizibil afectat de bombardamente. Câștigătorul Turului a fost francezul Jean Robic.
1949
Legendarul Fausto Coppi câștiga primul său Tur al Franței. În cariera sa remarcabilă, italianul a câștigat de cinci ori Giro d’Italia (1940, 1947, 1949, 1952, 1953),de două ori Tour de France (1949 and 1952) și campionatul mondial în 1953.
1951
În timpul primelor ediții, traseul din Turul Franței mergea de-a lungul granițelor Franței, însă în 1951 acesta ajungea pentru prima dată în inima țării, în Puy de Dôme și Mont Ventoux. În imaginea de mai jos, pentru prima oară, cicliștii Lucien Lazaridès, Raphael Géminiani, Hugo Koblet și Gino Bartali urcă pe Mont Ventoux.
1958
Pe 16 iulie 1958, Charly Gaul a obținut una dintre cele mai faimoase victorii de etapă, în Munții Chartreuse, după o cursă dementă pe o ploaie torențială, după ce în prealabil a înfruntat arșița sufocantă.
1963
Jacques Anquetil s-a remarcat din nou ca cel mai puternic ciclist, mai ales în probele de cățărare. Francezul a câștigat Turul Franței de cinci ori, în 1957, 1961, 1962, 1963 și 1964.
1967
Unul dintre cei mai titrați cicliști britanici și primul englez care a îmbrăcat tricoul gașben în 1962, Tom Simpson s-a stins din viață în etapa a 13-a, pe cățărarea de pe Mount Ventoux. Acesta ingerase un cocktail compus din alcool și amfetamine.
1968
Totul mergea perfect pentru Raymond Poulidor în 1968, până când s-a lovit de o motocicletă și și-a spart nasul. Cu toate că a reușit să termine etapa din ziua respectivă, acesta s-a retras a doua zi. Poulidor a rămas celebru pentru faptul că nu a reușit niciodată să câștige Turul Franței, plasându-se de trei ori pe locul secund și de cinci ori pe locul al treilea.
1969
A fost anul în care Eddy Merckx și-a început dominația, câștigând competiția de cinci ori, între 1969 și 1974. Primul Tur al Franței l-a câștigat la vârsta de doar 24 de ani și, până în ziua de azi, Merckx este considerat unul dintre cei mai mari rutieri ai tuturor timpurilor
1970
Belgianul Eddy Merckx, pe val în Turul Franței… Acesta avea să obțină, în cariera sa, 34 de victorii de etapă.
ANII ’80
Între 1978 și 1985, Bernard Hinault (centru – n.r.) a devenea al treile rutier care câștiga Turul Franței de cinci ori. Acesta a câștigat 28 de etape, record egalat recent de Mark Cavendish. Pe locul întâi rămâne în continuare Eddy Merckx.
1987
Turul Franței a ajuns în Germania, la Berlin, oraș care sărbătorea 750 de ani de atestare istorică. În imagine, columbianul Luis Herrer pozează lângă Zidul Berlinului.
1997
Jan Ullrich devenea primul și singurul german câștigător Turul Franței. Nu a mai repetat performanța, datorită lui Lance Armstrong. În anul 2006, a fost implicat în scandalul de doping „Fuentes“ din Spania, cea ce a dus la excluderea sa de la Turul Franței și la suspendarea lui. În februarie 2012 Tribunalul Sportiv Internațional (CAS) a anulat retroactiv toate succesele sportive ale ciclistului german începând cu 1 mai 2005. Dopajul s-a dovedit a fi o problemă mult mai gravă, numeroși cicliști fiind suspendați și titlurile fiindu-le retrase, cel mai cunoscut caz fiind cel al lui Lance Armstrong, care și-a pierdut toate cele 7 titluri.
me

Cea mai prestigioasă cursă de ciclism din lume, Le Tour de France, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 103. Competiția, care atrage anual crema ciclismului mondial, a fost organizată pentru prima oară în anul 1903, iar de atunci ne-a oferit numai momente memorabile.

Întrucât Turul Franței 2016 se află în plină desfășurare și pentru că iubim ciclismul, am adunat câteva de imagini cu unele dintre cele mai interesante momente din istoria seculară a competiției. De la prima cursă, desfășurată la începutul secolului XX, și până în zilele noastre, Le Tour de France a rămas una dintre cele mai frumoase competiții sportive din lume…

Vezi și: Bucurie, durere și lacrimi: Giro d’Italia, o istorie în imagini!

1903
Câștigătorul primului Tur al Franței a fost ciclistul francez de origine italiană Maurice-Francois Garin. S-a impus și în 1904, dar titlul i-a fost luat, după ce a fost descalificat alături de alți rutieri, care, pe lângă multe alte nereguli, au apelat la ajutorul mașinilor și trenurilor pentru a se impune. Primul Tur al Franței s-a desfășurat pe durata a șase etape, ce au însumat 2.428 km.
mauriceg

1904
Ciclistul francez Hippolyte Aucouturier, câștigător a două etape în primul Tur al Franței din 1903, a fost unul dintre cicliștii deascalificați de la ediția din 1904. Aucouturier, care în 1903 și 1904 câștigase cursa Paris–Roubaix, a revenit în 1905 în Turul Franței, obținând trei victorii de etapă și plasându-se pe locul doi la general. Turul Franței din 1904 a fost câștigat în cele din urmă de francezul Henri Cornet.

1910
În 1910, Turul Franței ajungea pentru prima oară în munți, cicliștii fiind nevoiți să urce în premieră pe Col d’Aubisque (1.709m), Col du Tourmalet (2.115m), Col d’Aspin (1.489m) și Col de Peyresourde (1.569m), din Pirinei. În imaginile de mai jos, ciclistul francez Octave Lapize își împinge bicicleta pe Col du Tourmalet.

19102

1913-1914
Ultimele ediții de dinaintea Primului Război Mondial au fost câștigate de belgianul Philippe Thys. La o săptămâna după încheierea ediției din 1914, Germania declara război Franței.

thysis

1919
Eugène Christophe, primul ciclist din istorie care a purtat tricoul galben (conform documentelor oficiale – n.r.), a luat startul la 11 ediții ale cursei, terminând opt dintre acestea. La ediția din 1919, când a primit și tricoul galben, avea un avans de o jumătatea de oră, cu doar două etape înainte de final. Din nefericire, în penultima etapă, furca bicicletei a cedat, iar Christophe a pierdut șansa de a câștiga Turul Franței.

1919

1920
În 1920, Philippe Thys revenea în Turul Franței, după ce supraviețuise Primului Război Mondial. Din păcate, alți mari campioni, precum Lucien Petit-Breton (câștigător al Turului Franței în 1907 și 1908), François Faber (luxemburghezul care în 1909 devenea primul străin âștigător al Turului) și Octave Lapize (câștigător al ediției din 1910), nu au supraviețuit Primului Război Mondial. La ediția din 1920, Philippe Thys a câștigat 13 etape, iar la final a avut un avans de 57 de minute și 23 de secunde fața de ocupantul locului secund, Hector Heuseghem, devenind astfel primul ciclist care câștiga competiția de trei ori (1913, 1914, 1920).

franta1920

1922
Firmin Lambo devenea cel mai vârstnic ciclist car reușea o victorie de etapă, la vârsta de 36 de ani. Recordul a stat în picioare timp de 90 de ani, până în 2013, când a fost depășit de americanul Chris Horner, în vârstă de 41 de ani la momentul respectiv. Lambo rămâne în continuare cel mai vârstnic câștigător al Turului Franței, acesta având în palmares două titluri, în 1919 și 1922.

1936

1925
Campionul în exercițiu, italianul Ottavio Bottecchia, l-a urmărit și l-a depășit pe belgianul Lucien Buysse pe străzile din St. Cloud, în timpul etapei finale a Turului din 1925, câștigând astfel al doilea titlu.

1925
sursa: Topical Press Agency/Getty Images

1926
Cea mai dificilă și solicitantă etapă din Turul Franței, în Munții Pirinei, este așa numita „Circle of Death“, care a rămas neschimbată din 1910 și până în prezent. Este locul unde speranțele majorității cicliștilor se năruie și unde învingători ies doar cei puternici. În 1926, etapa a însumat 326 de kilometri. Startul s-a dat la ora 2 a.m. pe o ploaie torențială, care a transformat traseul într-un adevărat iad pentru rutieri. Până la ora 10 p.m., doar 30 din cei 76 de cicliști reușiseră să treacă linia de sosire. A doua zi, de dimineață, 15 cicliști erau de negăsit. În imaginea de mai jos, belgianul Albert Dejonghe se luptă cu noroiul pe Col du Tourmalet.

1930
Pentru a limita posibilitatea unor aranjamente între cicliști, regulile Turului Franței au fost schimbate în 1929/1930. Conform noului regulament, echipele trebuiau să fie compuse din cicliști din aceeași țară și aceștiaerau nevoiți să folosească același modelde bicicletă; astfel, Turul Franței a devenit o întrecere între națiuni. La ediția din 1930 au participat echipe de cicliști din Italia, Belgia, Spania și Franța. În imaginea de mai jos, actrița Josephine Baker pozează alături de echipa Franței.

1930

1937
În 1937, pentru o scurtă perioadă, în fruntea clasamentului general s-a aflat Gino Bartali, cel mai titrat ciclist italian al momentului. Acesta a rămas în istorie nu doar ca un sportiv prolific, câștigător al Giro d’Italia de trei ori (1936, 1937, 1946) și de două ori al Tour de France (1938, 1948), ci și ca un om cu un curaj și un suflet deosebit. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a ajutat Rezistența Italiană împotriva ocpuației naziste și a contribuit la salvarea a 800 de evrei.

Gino Bartalia, în trecătoarea Galibier, în 1937

Turul Franței din 1937 a fost câștigat de francezul Roger Lapebie, care cu o lună înainte de începerea cursei suferise o operație de hernie de disc lombară. Acesta a utilizat în premieră un schimbător de viteze modern, ceea ce i-a permis să schimbe vitezele din mers, câștigând astfel timp prețios. În imaginea de mai jos, Lapedie a profitat de trecerea cu o calea ferată, pentru a lua avans în fața adversarilor, care au așteptat să treacă trenul. După 1937, toate bicicletele au fost dotate cu schimbătoare de viteze moderne.

19372
Sursa foto: Roger Viollet/Getty Images

1947
Primul Tur al Franței de după cel de-Al Doilea Război Mondial s-a ținut în 1947. În imaginea de mai jos, cicliștii părăsesc orașul Caen, vizibil afectat de bombardamente. Câștigătorul Turului a fost francezul Jean Robic.

1949
Legendarul Fausto Coppi câștiga primul său Tur al Franței. În cariera sa remarcabilă, italianul a câștigat de cinci ori Giro d’Italia (1940, 1947, 1949, 1952, 1953),de două ori Tour de France (1949 and 1952) și campionatul mondial în 1953.

1949
sursa foto: AFP/Getty Images

1951
În timpul primelor ediții, traseul din Turul Franței mergea de-a lungul granițelor Franței, însă în 1951 acesta ajungea pentru prima dată în inima țării, în Puy de Dôme și Mont Ventoux. În imaginea de mai jos, pentru prima oară, cicliștii Lucien Lazaridès, Raphael Géminiani, Hugo Koblet și Gino Bartali urcă pe Mont Ventoux.

1958
Pe 16 iulie 1958, Charly Gaul a obținut una dintre cele mai faimoase victorii de etapă, în Munții Chartreuse, după o cursă dementă pe o ploaie torențială, după ce în prealabil a înfruntat arșița sufocantă.

charly

1963
Jacques Anquetil s-a remarcat din nou ca cel mai puternic ciclist, mai ales în probele de cățărare. Francezul a câștigat Turul Franței de cinci ori, în 1957, 1961, 1962, 1963 și 1964.

1967
Unul dintre cei mai titrați cicliști britanici și primul englez care a îmbrăcat tricoul gașben în 1962, Tom Simpson s-a stins din viață în etapa a 13-a, pe cățărarea de pe Mount Ventoux. Acesta ingerase un cocktail compus din alcool și amfetamine.

1968
Totul mergea perfect pentru Raymond Poulidor în 1968, până când s-a lovit de o motocicletă și și-a spart nasul. Cu toate că a reușit să termine etapa din ziua respectivă, acesta s-a retras a doua zi. Poulidor a rămas celebru pentru faptul că nu a reușit niciodată să câștige Turul Franței, plasându-se de trei ori pe locul secund și de cinci ori pe locul al treilea.

1969
A fost anul în care Eddy Merckx și-a început dominația, câștigând competiția de cinci ori, între 1969 și 1974. Primul Tur al Franței l-a câștigat la vârsta de doar 24 de ani și, până în ziua de azi, Merckx este considerat unul dintre cei mai mari rutieri ai tuturor timpurilor.

1970
Belgianul Eddy Merckx, pe val în Turul Franței… Acesta avea să obțină, în cariera sa, 34 de victorii de etapă.

1970
sursa foto: AFP/Getty Images

ANII ’80
Între 1978 și 1985, Bernard Hinault (centru – n.r.) a devenea al treile rutier care câștiga Turul Franței de cinci ori. Acesta a câștigat 28 de etape, record egalat recent de Mark Cavendish. Pe locul întâi rămâne în continuare Eddy Merckx.

1987
Turul Franței a ajuns în Germania, la Berlin, oraș care sărbătorea 750 de ani de atestare istorică. În imagine, columbianul Luis Herrer pozează lângă Zidul Berlinului.

Giuseppe Saronni , încurajat de Alain Delon în timpul unei etape din 1987.

alain
sursa foto: AFP/Getty Images

1991
Intra în scenă spaniolul Miguel Indurain, care avea să câștige Turul Franței de cinci ori, din 1991 până în 1995.
1991

1997
Jan Ullrich devenea primul și singurul german câștigător Turul Franței. Nu a mai repetat performanța, datorită lui Lance Armstrong. În anul 2006, a fost implicat în scandalul de doping „Fuentes“ din Spania, cea ce a dus la excluderea sa de la Turul Franței și la suspendarea lui. În februarie 2012 Tribunalul Sportiv Internațional (CAS) a anulat retroactiv toate succesele sportive ale ciclistului german începând cu 1 mai 2005. Dopajul s-a dovedit a fi o problemă mult mai gravă, numeroși cicliști fiind suspendați și titlurile fiindu-le retrase, cel mai cunoscut caz fiind cel al lui Lance Armstrong, care și-a pierdut toate cele 7 titluri.

2003
Pe 14 iulie 2003, pe o căldură sufocantă, spaniolul Joseba Beloki a căzut, după ce a pierdut controlul bicicletei pe asfaltul topit de arșița soarelui. În urma sa se afla Lance Armstrong, care a căzut și el după ce a încercat să se ferească de Beloki.
2010
Ciclistul german Jens Voight a căzut pe coborârea de pe Col de Peyresourde, distrugându-și bicicleta. Pentru a evita descalificarea, Voigt a împrumutat bicicleta unui copil care participa la cursa dedicată juniorilor din cadrul Turului Franței, pe care a pedalat timp de 15 km, până a reușit să-și ia bicicleta de rezervă.
2015
Chris Froome a câștigat aât Turul Franței, cât și titlul de cel mai bun cățărător, devenind primul rutier cu această dublă performanță după marele Eddy Merckx, în 1970.