Categorii
Cultura

Despre istorie, cu Dinu Zamfirescu: „Comuniștii români au fost slugile rușilor!”

De vorbă cu istoria… cred că acestea sunt cele mai potrivite cuvinte pentru a începe redactarea materialului actual. Poate pentru că omul prezentat nu este altceva decât un adevărat etalon de istorie, un om trecut prin represiuni, arestări și perioade dificile: Dinu Zamfirescu.

Politician român, fost deținut politic, emigrant politic în Franța, ziarist la BBC, militant pentru drepturile omului, cercetător al arhivelor comunismului, fondator al institutului pentru memoria exilului românesc, unul dintre cei 12 membri refondatori ai Partidului Național Liberal (PNL). În 2003, a fost inițiatorul, fondatorul și președintele Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc (INMER); a fost și președinte al Senatului de onoare al liberalilor, vicepreședinte al Fundației „Horia Rusu”. Este membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Comunismului (CNSAS), din partea PNL. Acum patru ani a fost numit președintele Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românescu (IICCMER) și cred că lista prezentată este suficientă pentru a-l descrie cu minuțiozitate pe domnul Zamfirescu.
Am ales să-l contactez pentru că istoria a primit, de-a lungul timpului, foarte multe întrebări. De ce? Unde? Cum? Cine cu cine? șamd. Așa că am luat telefonul, iar de aici, lucrurile au decurs perfect normal. Doar câteva clipe și, senin, Dinu Zamfirescu a dorit să îmi ofere răspunsuri la toate întrebările adresate.

Bineînțeles, am avut suficient timp la dispoziție pentru a pregăti întrebări, de la cele mai simple, la cele mai complexe și personale, însă Dinu Zamfirescu nu a avut nicio problemă în a răspunde la ceea ce auzea din partea cealaltă a telefonului.

PUTEȚI REALIZA O COMPARAȚIE DETALIATĂ ÎNTRE IULIU MANIU, LIDERUL ȚĂRĂNIST, ȘI BUNICUL DVS., DINU I. C. BRĂTIANU?
Comparație… da! Amândoi au fost niște patrioți convinși, care au luat inițiative benefice pentru România. Mă refer la 23 august, pentru că acest 23 august a pornit din inițiativa acestor doi oameni, în special din inițiativa lui Maniu, și pe urmă s-a asociat și Brătianu. Am și un document în acest sens, un document al siguranței din epoca respectivă, în care, în ziua de 14 noiembrie 1942, după debarcarea anglo-americană din Africa de Nord, Iuliu Maniu vine acasă la Dinu Brătianu și-i spune: „Uite ce e, ce părere ai? Trebuie să scoatem România din situația în care este, să înlocuim, să răsturnăm regimul Antonescu”. Și așa a început 23 august. Documentul de care spuneam este un document care există la CNSAS, în dosarul lui Dinu Brătianu.

DE CE AȚI ALES SĂ ÎMBRĂȚIȘAȚI VIZIUNEA LIBERALISTĂ?
De ce? Pentru că… cred eu că este firesc. Liberalismul este o filosofie, zic eu, un fel normal de trai al omului în societate.

MOMENTUL VENIRII LA PUTERE AL COMUNIȘTILOR, CE IMPACT A AVUT ASUPRA DVS. ȘI CE IMPRESIE V-A LĂSAT?
În primul rând, ca o… ocupație străină, în orice caz, pentru că oamenii, comuniștii, nu erau decât agenți soviectici. Asta au fost în realitate. Și nu au activat decât sub imperiul imperialismului rusesc dintotdeauna.

CA ȘI OPOZANT AL COMUNISMULUI, CUM REMEMORAȚI MOMENTELE ÎN CARE AȚI FOST ÎNCHIS ȘI FORMELE DE REPRESIUNE DIN ACEA PERIOADĂ?
De unele nu îmi aduc aminte cu prea multă plăcere… însă pe unele le rememorez cu o oarecare detașare după atâta timp. Eram și la o altă vârstă, undeva pe la 16 ani. Și vedeam așa ca un gen de eroism, poate și multă naivitate tinerească, ca să spun așa. În momentele respective, aveam un simbol. Iar simbolul nostru era regele Mihai. Acesta reprezenta pentru noi o permanență românească, ca să spun așa… și un gen de garanție, pentru ca România să subziste. Asta era, în linii foarte mari, opinia noastră. Și afilierea mea la Partidul Liberal nu a fost din cauze familiale de niciun fel, pentru că cei din familia mea aveau implicații țărăniste, dar am considerat că liberalismul, de care am început să mă interesez, cu ce se mănâncă acest lucru, studiind, m-am lămurit că nu este decât felul firesc de trai al omului în societate. Prin principiile liberale, respectând importanța acordată individului în societate.