Comoara motivațională lăsată de Walt Disney tuturor generațiilor

Deși titlul are valoare de simbol și, bineînțeles, face aluzie la frumoasa lume a desenelor animate, subiectul de față este cu totul altul.

Poate că nu mulți știu ce impact a avut Walt Disney nu numai asupra celor mici, dar și asupra celor mari. Pe lângă vasta imaginație și bogatele episoade animate pe care le-a creat, „tatăl” lui Mickey Mouse a avut un impact major și asupra…psihicului uman. Așa se face că cele mai importante citate motivaționale întâlnite vreodată îi aparțin chiar creatorului de personaje animate.
Așadar, dacă ai o zi proastă și nu ai idee de unde poți găsi puțină motivație de a merge mai departe sau de a-ți duce la bun sfârșit planurile, poate găsești în citatele de mai jos!

Toate visurile noastre pot deveni realitate dacă avem curajul să ne axăm pe ele.
E destul de amuzant să reușești să faci lucruri imposibile.
Dacă o poți visa, o poți face. Tot timpul să vă aduceți aminte că asta a pornit de la un șoarece.
Continuăm să mergem înainte, deschizând uși noi și făcând lucruri noi pentru că suntem curioși și curiozitatea ne conduce pe noi drumuri.
Există mai multe comori în cărți decât în toate aventurile piraților pe Insula Comorilor și cel mai frumos lucru este că te poți bucura de aceste bogății în fiecare zi din viața ta.
Cu cât te placi mai mult, cu atât vei fi mai diferit față de oricine altcineva, ceea ce te face unic.
Poți visa, crea, concepe și construi cel mai frumos loc din lume, dar este nevoie de oameni pentru a face ca visul să devină realitate.
Cumva, nu pot să cred că există înălțimi care nu pot fi atinse de un om care știe secretul transformării visurilor în realitate. Acest secret mi se pare că poate fi rezumat în patru cuvinte: curiozitate, convingere, curaj și constanță, iar cel mai important dintre ele este convingerea. Când ești convins de un lucru și crezi în el cu toată tăria ta, nimeni nu te poate opri.
Întotdeauna prefer să văd partea optimistă a vieții, dar sunt destul de realist încât să realizez că viața este un subiect complex.
Nu-mi place să repet succesele. Îmi place să încerc lucruri noi.